Supărarea. Ce-i asta? De ce apare supărarea și cum să faci față cu ea?


Supărarea. Ce-i asta? De ce apare supărarea și cum să faci față cu ea?

Sentimentul și emoția sunt adesea folosite ca sinonime și se caracterizează ca un proces psihologic care reflectă evaluarea subiectivă de atitudine a situațiilor existente sau posibile. Cu toate acestea, emoțiile sunt un răspuns direct la ceva bazat pe un nivel intuitiv, dar sentimentele – un produs de gândire, de retrăire din experiența obținută, a normelor acceptabile, reguli, cultură... Mulți cercetători împart emoțiile în negative, pozitive, neutre. Așadar, ce se poate de spus despre utilitatea emoțiilor? Toate emoțiile-s importante și necesare de adaptare la realitate. Retrăind emoții pozitive, bucurie, satisfacție, interes, dragoste – noi fixăm în memorie comportamenele dorite, care creează resursele noastre personale, ne ajută să înțelegem mai bine lumea și pe noi însuși, ne dau nouă senzație de bunăstare, succes, încredere, dezvoltă creativitatea și ne ajută în apropierea cu alte persoane, precum și sunt sprijin și suținere în momente dificile ale vieții. Emoțiile negative, uneori, chiar excelează pe cele pozitive prin ”utilitatea” lor, pentru că ne dau nouă informație importantă. De exemplu, teama ne spune nouă despre amenințare, pericol, care este baza instinctului de autoconservare și supravețuire; tristețea- despre pierdere; furia – despre un compartament nedemn, despre problemele posibile ș.a.m.d. Există emoții care ne umple lumea noastră interioară, ne împiedică nouă să simțim libertatea, bucuria, sentimentul de satisfacție, de acord și armonie cu noi înșini și cu lumea ce ne înconjoară. Acestea-s emoții/norme învățate, stratificate pe puritatea spirituală a sufletului nostru, blândețe, iminență, percepție publică. Unele din cele mai importante obțineri și norme care ne împiedică nouă să ne simțim fericiți – supărarea, gelozia, sentimentul de vinovăție și rușine. Astăzi eu vreau în detaliu să desasamblez sentimentul de supărare.

Supărarea – tristețea provocată pe nedrept, care cauzează retrăirea furiei față de obijduitor și jale față de sine. Să aruncăm o privire la acest sentiment din partea pozituvă și partea negativă. Valoare pozitivă a supărării constă în aceea că, ca și orice altă emoție, îndeplinește o funcție importantă în supravețuirea și adaptarea omenilor unul față de altul. Aici e foarte important să evidențiem că supărarea și vinovăția – sunt pereche de sentimente, care apar todeauna în cuplu: dacă eu mă supăr, atunci și obijduitorul meu simte vina sau rușinea. Supărarea apare atunci, când așteptărilor mele nu corespunde comportamentul altei persoane. Acest sentiment se exprimă prin mimică, intonație și dispoziție, mulțumit acestui lucru noi dăm un fel de semnal despre aceea, că a avut loc un eveniment, care se evaluează ca încălcarea incorectă a drepturilor, hotarului, daunarea onoarei sau a statutului, faptul de relații abuzive față de persoană și obijduitorul nostru înțelege că pentru cooperare în continuare are nevoie să-și schimbe comportamentul. În consecință, supărarea îndeplinește un rol important în interacțiunea oamenilor unul cu altul. Există părerea, că supărarea este o emoție dobândită, care se formează în copilăria timpurie de la 2-5 ani. Sentimentului de supărare ne învață societatea și în primul rând aceștea-s părinții și bunicile, care în așteptarea supărării, învață copilul să se supere. De exemplu, noi de multe ori putem auzi așa fraze ”Mititelul (mititica) meu (mea) vino încoace mămica (bunicuța) te va mângâia, cine a obijduit pe iubițelul meu (iubițica mea)...”. Înterzicând de a exprima orice emoție, noi de asemenea învățăm copilul să le înlocuiască cu supărarea. Sau invers, părinții singuri demonstrează supărarea lor și în cazul acesta la copil se formează același model de comportament. De exemplu, dacă pe mine m-au obijduit, eu trbuie să mă supăr, pentru că așa trebuie, așa e primit. Însă supărarea fără măsură poartă un caracter negativ. Omul supărăcios nu numai singur suferă (retrăiește supărarea din nou aducându-și aminte că pe dânsul l-au obijduit cândva, măcar că în momentul de față nu-i nici obijduitorul, nici situația), nervii lui foarte rapid se epuizeză și supărarea poate să treacă în stres cronic, dar în același timp el îl face pe obijduitor să sufere, făcându-l să simtă vina și rușinea.

Există așa o părere că sânt oameni, care sunt puțin supăracioși sau nesupăracioși. Asta nu e așa. Supărăcioși îs toți. Pur și simplu toți au ”toanele” lor. Pe unii îi mai ușor de obijduit, pe alții – mai complicat și asta depinde de aceea, în care măsură sunt mulțimile de întrebări și confuzii în viața persoanei, câte teme „vulnerabile” există. Dar sunt oameni care au frica să-și piardă ”fața” și demonstrează rezistență față de supărări, în acest caz supărarea poate rămânea cu persoana pe mult timp, pentru că nici el sie nu recunoaște aceea ce simte. Demonstrația sau rezistența în fața supărării depind de modelele de comportamente obișnuite. Cele mai răspândite îs reținerea, perioada de trcere și satisfacere. Am fost jignit, dar arăt că asta nu mă atinge. Eu primesc plăcere de la asta și că-s supărat demonstrez la toți, cu un gând ascuns de a chinui vinovatul cu sentimentul de vină.

Cum de slăbit acest sentiment? În primul rând treduie de menționat că supărarea – asta e manifestarea ego-ului uman Copilul. Noi putem avea 40, dar în suflet putem să ne simțim ca un copil fricos sau adolescent rebel. În fiecare din noi totdeauna trăiește copilul, indeferent de vârsta noastră. Și acest copil ori e fericit, ori e singuratic în sufletul nostru. Supărarea – aceasta e rezultatul interzicerii părinților la demonstrarea oricarelor emoții, de exemplu: ciudă, frică, tristețe și chiar bucurie. Ca urmare, copilul încearcă să ascundă această emoție, să o reție, deși continuă să o simtă. Și pe această emoție interzisă o înlocuiește aceea, pe care o poți aproba. Noi cu asta creștem și fiind adulți nu știm, nu înțelegem, ce simțim de fapt. Fiecare din noi trebuie să înțeleagă ce eu simt în momentul de față. Și aceasta e necesar de învățat.

Desigur, cu psihologul voi puteți mai repede să vă descurcați cu acelea sentimente pe care le simțiți, să învățați a le gestiona și a le folosi pentru propriul beneficiu și beneficiul altora, înțelegând nu numai sentimentele proprii, dar și recunoscându-le la alti oameni. Acest lucru vă va oferi o mai bună înțelegere de tine însuți și pe alții. Una din metodele de a slăbi acest sentiment de supărare este de a exprima sentimentele sale. Cel puțin, de recunoscut: ”Da, eu sunt ofensat” și de a încerca să ne înțelegem: ce așa mult m-a atins?

Trebuie de încercat de apune totul pe rafturi, aducându-ne aminte când așa sentimente asemănătoare (situații ce se repetă) s-au întâmplat înainte. De aflat care emoții reale se ascund după supărare și spre cine această emoție a fost îndreptată de la început. A-i da voie acestu-i sentiment de a fi. Aceasta va da vouă posibilitate de a vedea situația cu ochi ”adulți” înțelegători. De a evalua complicitatea situației. Permiteți-vă de a simți sentimentele refulate. Și, în sfârșit, încercați de a-l justifica pe jbijduitor.

Autor Elena Kupriianova

Traducător Marina Gusan

Помогите проекту - поделитесь статьей в соц.сетях! Спасибо! 🙂
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un comentariu